Despre viata de liceu, adevarata viata de liceu! Nu ce vedeti in ziua de azi...
Autorul ne povesteste cum chiuleau in Cismigiu cand nu invatasera la vreo materie, cum se purtau ei cu profesorii si cum avea autorul talentul de a-i imita.
Pe scurt, in aceasta carte ne sunt prezentate nazbatiile autorului si ale colegilor.
Iata cateva exemple:
Odată ne explica la Fizică despre Inelul lui Gramm.
― Ca să pricepeţi mai bine înfăţişarea acestui inel, spuse el, luaţi dumneavoastră un covrig şi înfăşuraţi-l cu sfoară. Veţi avea astfel imaginea... Ce doreşti, domnule Băjenuaru?
Ridicasem mîna: m-am sculat foarte cuminte în picioare şi l-am întrebat cu cea mai mare seriozitate:
― Domnule profesor, vă rog, covrigul trebuie să fie simplu sau cu susan?
O erupţie de rîs îi acoperi cuvintele pline de observaţii pe care mi le adresă, în afară de respectiva notare în condica clasei.
― A!
― Ţi-ai amintit? Ştii dumneata?
― Da, don' profesor!
― Ei bine, spune?
Şi am dat un răspuns în genul acelora pe care le obişnuia Chiorul:
― Hidra de apa dulce merge cu braţele sale...
― Aşaaa, făcu profesorul cu bunăvoinţă,
― Atunci cînd o dor picioarele!...
Stupoare, rîsete, 3, stai jos, măgarule etc.
În această primă oră de Germană, după vacanţa de iarnă, toţi erau convinşi că ne vom distra "gras" şi că vom rîde cu lacrimi la ora lui Fischer.
Chiorul s-a aranjat în fund, ca să se mai odihnească de drumul greu, făcut iarna pe frig, şi, înainte de a-şi pune capul pe bancă, i-a spus lui Löbel Harry:
― Bă, Harry, cînd o fi haiul mai mare şi s-o rîde mai vîrtos, fă-mi şi mie cu cotul, ca să rîd şi eu!
― Bine, dom'le, lasă, n-avea grijă, tu culcă-te acolo, liniştit, că-ţi fac eu semn cînd o fi de rîs!
Nici n-a aţipit bine Chiorul, că Fischer a şi intrat pe uşă şi, ghinion, a dat de Zănescu Ştefan afară din bancă.
Bineînţeles că scena la care ne aşteptam s-a repetat şi de astă dată: l-a luat pe Zănescu de-o ureche şi l-a dus la catedră, zicîndu-i:
― Aha, mogarule, aici, aici, aici, aici! A fîlfăi, a germina... a cuace... doi şi la revedere!
Asta n-ar fi fost nimic, dar Fischer, înfuriat că n-a fost aşteptat în ordine, aşa cum se cuvenea unui profesor, şi mai ales cum pretindea el, n-a mai ţinut seama de tradiţia de armistiţiu, între bancă şi catedră, din prima lecţie de după vacanţă, şi a-nceput să asculte:
― Să puftească buierii: Azimioară Ion... Boroianu Ion... şi Condurăţeanu Vasile!
Statistica imediată: 2X3=6 în total, şi "la revedere, mogarilor!"
Chiorul dormea sforăind uşor şi poate visa la calta¬boşii, tobele şi trandafirii mîncaţi de sărbători, în familie, la Focşani!
Fischer continuă:
― Să mai puftească şi buierii: Cohn Zalman, Constantinescu Teodor... şi Dinulescu Stelian!
Löbel, cînd aude că-l cheamă pe Chiorul la lecţie, se zăpăceşte şi-i face semn cu cotul în coaste:
― Chiorule... bă, Chiorule!
Chiorul crede, după convenţia făcută, că se rîde în clasă, şi-odată, în liniştea aceea mormîntală, sare-n sus în bancă, bate cu mîinile-n pupitru şi-ncepe să rîdă ca un scos din minţi, de unul singur:
― Hă, hă, hă, hă, hăăăă!
Clasa, încremenită o clipă, că nu ştia ce să creadă, izbucneşte într-un rîs nemaipomenit, pe care Fischer cît abia poate să-l stăpînească.
― Ce, mogarule, ai înnebunit?! Ia să pufteşti cu mine la Cancelarie, la sfîrşitul orei!
P.S.: Sper ca v-am captat atentia... Chiar merita sa o cititi! :)




